Ghinion pentru un şofer din capitală: S-a răsturnat cu tot cu camion într-o groapă din asfalt (VIDEO)
Ghinion pentru un şofer de camion din Capitală. Acesta s-a pomenit cu tot cu maşină într-o groapă formată în asfalt. Incidentul s-a produs în această dimineaţă, pe strada Armenească. Camionul a stat blocat în craterul din asfalt mai bine de cinci ore, timp în care un grup de muncitori s-a chinut să-l scoată.
Pentru deblocarea automobilului a fost nevoie de intervenţia unei macarale. Martorii afirmă că maşina aparţine Primăriei Capitalei.
Potrivit responsabililor de la Primărie, incidentul s-a produs din cauza unei ţevi uzate. O comisie specială urmează să stabilească cărei instituţii aparţine conducta. Aceasta va suporta cheltuielile pentru reparaţia drumului.
Publika.md aminteşte că un caz asemănător a avut loc recent. Un excavator s-a răsturnat şi a rămas blocat în timp ce săpa un şanţ în centrul capitalei. Întâmplarea a avut loc în perimetrul străzilor Sfatul Ţării şi Serghei Lazo, vizavi de Ministerul Agriculturii.