CM Brazilia 2014, cel mai prost turneu final pentru selecţionatele din Europa
Mondialul Brazilian deja poate fi numit cel mai prost turneu final pentru selecţionatele din Europa. Patru din şase cele mai puternice echipe din zona UEFA au părăsit competiţia braziliană încă din faza grupelor. În schimb, în play-off au acces echipe mai slab-cotate, cum ar fi Nigeria, Costa Rica sau Algeria. Optimile Cupei Mondiale vor începe sâmbătă.
Patru din primele zece favorite ale Mondilului brazilian au plecat acasă încă din faza grupelor şi toate sunt din Europa.
Din cele şase echipe europene prezente în Top 10 FIFA, au mai rămas în competiţie doar Germania şi Elveţia. Iar campioana mondială, Spania, Portugalia, Italia şi Anglia au plecat acasă. Celelalte echipe prezente în acest clasament şi-au confirmat statutul de favorite şi au acces în optimi.
Alte selecţionate europene care au plecat acasă sunt Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Rusia. Belgia, Grecia, Franţa şi Olanda vor fi alte patru reprezentative de pe bâtrânul continent care vor juca în faza play-off.
Optimile Cupei Mondiale vor începe sâmbătă cu primele două meciuri. Brazilia va întâlni Chile, iar Columbia se va duela cu Uruguay. Duminică va avea loc meciul dintre Olanda şi Mexic, dar şi partida dintre Costa Rica şi Grecia. Luni, se vor întâlni Franţa cu Nigeria şi Germania cu Algeria. Ultimele meciuri din faza optimilor vor avea loc marţi. Argentina va întâlni Elveţia, iar Belgia va juca cu selecţionata Statelor Unite.
Cupa Mondială din Brazilia se va încheia pe 13 iulie când este programată finala competiţiei.