Directorul artistic al Teatrului Bolşoi din Rusia, Serghei Filin, este în stare gravă la reanimare. Potrivit presei de la Moscova, Filin a fost internat cu o reacţie alergică severă şi se află sub monitorizarea strictă a medicilor.
Supranumit prinţul baletului rusesc, Filin a suferit arsuri grave pe faţă, după ce, în ianurie anul trecut, a fost atacat cu acid. Până acum, el a suportat peste 30 de operaţii în Rusia şi Germania.
Organizatorul atacului, dansatorul Pavel Dmitricenko, a fost condamnat la şase ani de închisoare.