Până dimineaţă norul de cenuşă vulcanică va ajunge la hotarul de vest al Moldovei
În această noapte şi pe parcursul zilei de mâine, norul de cenuşă vulcanică se va îndrepta către estul Europei, iar spre dimineaţă se va afla peste cea mai mare parte a României şi la hotarul de vest al Moldovei.
Potrivit unei prognoze recente a Centrului internaţional de avertizare pentru aviaţie, norul de cenuşă vulcanică va acoperi cea mai mare parte a României marţi dimineaţă. Totodată, Serviciul Hidrometeorologic de Stat din Chişinău anunţă că acest nor va ajunge, la miezul nopţii, şi la hotarul de vest al Moldovei. Joi, vulcanul islandez a început din nou să arunce în atmosferă cantităţi importante de cenuşă, astfel perturbând traficul aerian. Luni, aproape toate aeroporturile din Europa s-au redeschis, dar cenuşa vulcanică mai provoacă neplăceri operatorilor de trafic aerian din sudul continentului.
În Portugalia, de exemplu, există restricţii de zbor în nordul ţării. În Irlanda, mai multe aeroporturi care au fost închise, duminică, din cauza norului de cenuşă vulcanică, nu operează zboruri NICI luni. Scoţia are cinci aeroporturi închise, iar în Franţa au fost anulate cel puţin 70 de zboruri spre Europa de Sud. Potrivit Institutului portughez de Meteorologie norul "se întinde pe mii de kilometri de la vest la est, dar are o lăţime de aproximativ 300 de kilometri".