Peste 10 oameni au murit în India, după ce o clădire rezidenţială s-a prăbuşit
Embed:
Cel puţin 10 oameni, printre care cinci copii, au murit în capitala Indiei, după ce o clădire rezidenţială s-a prăbuşit. Un alt incident a avut loc în provincia indiană Tamil Nadu, unde 40 de muncitori au fost prinşi sub ruine.
Primul accident a avut loc la New Delhi. Potrivit autorităţilor locale, clădirea avea patru etaje şi era veche de peste 50 de ani. Două persoane au fost scoase de sub dărâmături şi duse de urgenţă la spital.
Iar în pronvincia Tamil Nadu s-a prăbuşit o clădire de 11 etaje, aflată în construcţie. Până acum numai opt dintre cei 40 de muncitori prinşi sub ruine au fost salvaţi. Deocamdată, autorităţile nu cunosc motivul din care s-au prăbuşit cele două clădiri.
- O clădire s-a prăbuşit în oraşul Sao Paulo: Şase persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite
- Tragedie în Riga: Cel puţin 21 de persoane au murit după ce acoperişul unui centru comercial s-a prăbuşit (VIDEO)
- O nouă tragedie în India. Cel puţin 14 oameni şi-au pierdut viaţa după ce o clădire s-a prăbuşit