Petro Poroşenko: Noi vom merge înainte şi ne vom elibera pământul de toţi cei care îşi bat joc de oamenii simpli (VIDEO)
Kievul va relua luptele în estul Ucrainei, după zece zile de armistiţiu. Anunţul a fost făcut de preşedintele Petro Poroşenko, acum câteva ore. Potrivit liderului de la Kiev, şansa de a rezolva situaţia pe cale paşnică a fost ratată din cauza acţiunilor separatiştilor proruşi, calificate de el drept criminale.
"Noi vom merge înainte şi ne vom elibera pământul. Neprelungirea armistiţiului este răspunsul nostru pentru terorişti, militanţi şi criminali, pentru toţi cei care îşi bat joc de oamenii simpli, care paralizează economia din regiune şi care blochează plata salariilor, pensiilor, burselor."
Preşedintele Ucrainei afirmă că operaţiunea antitero va fi desfăşurată pentru protejarea civililor.
"Soldaţii ucraineni şi voluntarii îşi vor risca vieţi pentru a nu pune în pericol femeile, copiii şi bătrănii, pentru a-i proteja pe toţi cei care locuiesc în Donbass şi nu iau în mână arme ilegale. Aşa a fost dintotdeauna firea nobilă a armatei ucrainene."
Înainte de expirarea armistiţiului, Kievul şi Moscova au anunţat că vor coopera pentru încetarea focului în estul ţării vecine. Într-o nouă convorbire la telefon cu liderii UE, preşedinţii Ucrainei şi Rusiei au decis să conlucreze pentru un armistiţiu bilateral între trupele guvernamentale şi separatişti. De asemenea, ei au convenit asupra unui control mai eficient al frontierei ruso-ucrainene.
Liderul de la Kiev a decis suspendarea luptelor în data de 20 iunie. Armistiţiul unilateral a durat 10 zile, dar a fost ignorat de militanţii proruşi.
Externe
- Avertisment pentru separatiştii din estul Ucrainei! Armata este gata să-i distrugă dacă nu depun armele până în 30 iunie
- Luptele nu contenesc în estul Ucrainei. Rusia şi-a mobilizat tehnica militară la frontieră
- Armata ucraineană a reluat ofensiva în estul Ucrainei. Preşedintele Poroşenko a dat ordin de încetare a armistiţiului