Frank Lampard va evolua din sezonul următor în Campionatul Australiei
Frank Lampard va evolua din sezonul următor în Campionatul Australiei. Mijlocaşul englez, care a plecat de la Chelsea în acest intersezon, va juca la Melbourne City până la începutul anului 2015, după care va pleca în SUA, la gruparea New York City.
Lampard i se va alătura spaniolului David Villa, care la fel a semnat cu New York City, însă va evolua până în martie la formaţia australiană Melbourne. Noul sezon în Australia va începe în luna octombrie.
Frank Lampard a evoluat pentru Chelsea timp de 13 ani, iar contractul i-a expirat luni. Pentru formaţia pregătită de Jose Mourinho, acesta a jucat în 429 de meciuri şi a marcat 147 de goluri.
În tricoul "aristocraţilor", Lampard a cucerit trei titluri de campion al Angliei, patru Cupe ale Angliei, două Cupe ale Ligii, un trofeu în Liga Campionilor şi unul în Liga Europei.