MARTOR OCULAR: Un fost lider de la Tiraspol a fost surprins ieşind din sediul Partidului Socialiştilor (FOTO)
Un internaut l-a fotografiat pe un fost lider de la Tiraspol, Valeri Lițkai, în timp ce părăsea sediul din Chişinău al Partidului Socialiştilor (PSRM), condus de Igor Dodon.
"Adeptul lui Smirnov, persoana care a fost inclusă pe o listă a transnistrenilor cărora li s-a interzis călătoria în spațiul UE, fiind considerat răspunzător de împiedicarea progresului în vederea unei soluționări politice a conflictului transnistrean din Republica Moldova, a avut ocazia de a fi prezent de nenumărate ori în cadrul sediului Partidului Socialiştilor. Care oare ar fi intenţia acestora? De ce respectivul vizitează atât de des sediul partidului socialistilor? Întreprinde respectivul acţiuni ce ar impedica cursul European al RM în comun cu I.Dodon?", s-a întrebat martorul ocular care a expediat fotografia la adresa redacţiei Publika.md.
Solicitată de Publika.md, purtătoarea de cuvânt a PSRM, Carmena Lupei, a precizat că Valeri Liţkai într-adevăr a vizitat sediul socialiştilor luni, pe 30 iunie, unde s-a interesat despre perspectiva organizării unei conferinţe la tema federalizării Republicii Moldova. PSRM a desfăşurat un eveniment similar luna trecută.
Valeri Lițkai este un politician din regiunea transnistreană, care a îndeplinit funcția de şef al departamentului de externe al regimului Smirnov în perioada 1991-2008.
Acesta a fost inclus pe o listă a transnistrenilor cărora li s-a interzis călătoria în spațiul UE, fiind considerat răspunzător de împiedicarea progresului în vederea unei soluționări politice a conflictului transnistrean din Republica Moldova.