Oficial de la Kiev: Armata va deschide foc asupra oricărei aeronave care violează spaţiul aerian al Ucrainei
Secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate, Andrei Parubîi, a anunţat că armata ucraineană va deschide foc asupra oricărei aeronave care violează spaţiul aerian al ţării. Declaraţia vine după ce ieri, trei elicoptere militare ruseşti au încălcat frontiera.
"În prezent, autorităţile deţin controlul a 23 dintre cele 36 de raioane din regiunea Donbass: 13 dintre cele 18 raioane din regiunea Doneţk şi 10 dintre cele 18 raioane din regiunea Lugansk", a precizat Parubîi.
Cel mai recent oraş eliberat de forţele armate ale Ucrainei este Nikolaevka, din regiunea Doneţk. În timpul operaţiunii, nouă militari au murit, iar 13 au fost răniţi. Iar mişcarea Inforesist a anunţat că 150 de militanţi proruşi au fost ucişi în cadrul operaţiunii.
Totodată, autorităţile acuză separatiştii că împiedică formarea unui coridor de evacuare a civililor din zona luptelor. Cu toate acestea, sâmbătă ar putea avea loc o nouă rundă de negocieri mediată de observatorii OSCE, pentru soluţionarea crizei din estul ţării. Anunţul a fost făcut de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în timpul, unei discuţii telefonice cu preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei, dar şi cu şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton.
Externe
- Lupte grele la Sloviansk şi Kramatorsk. Cel puţin cinci militari şi sute de militanţi proruşi au fost ucişi
- Miniştrii de externe ai Ucrainei, Rusiei, Germaniei și Franței au convenit asupra unui pachet de măsuri pentru a pune capăt luptelor din Ucraina
- Încă un oraş din Ucraina, eliberat din mâinile separatiştilor. Doi soldaţi au murit, iar 150 de militanţi proruşi au fost ucişi