Inundaţii puternice în sudul Chinei. Cel puţin un om a murit
Ploile torenţiale au provocat inundaţii puternice în sudul Chinei. Cel puţin un om a murit, iar alţi aproape 150 de mii au fost afectaţi de intemperii. Autorităţile au mobilizat zeci de echipe de salvatori pentru evacuarea sinistraţilor.
Drumurile s-au transformat în râuri în mai multe localităţi din sudul Chinei, iar deplasarea este posibilă doar cu bărci. Autorităţile încearcă să facă faţă situaţiei, iar până în prezent au reuşit să salveze peste 100 de oameni blocaţi de ape. Potrivit salvatorilor, în unele locuri apa ajunge la o adâncime de un metru şi jumătate.
Ploile torenţiale au început vineri. Meteorologii nu au veşti bune. Ei spun că precipitaţiile vor continua şi zilele următoare, iar acest lucru înseamnă că nivelul apei nu va scădea în timpul apropiat.
- Ploile torenţiale fac ravagii în Chile. Mii de oameni privesc neputincioşi cum stihia le distruge averea (VIDEO)
- Inundaţii puternice în sudul Braziliei: A fost decretată stare de urgenţă în 77 de oraşe (VIDEO)
- Inundaţii puternice în Bulgaria şi SUA. Ploile torenţiale au provocat un adevărat dezastru