A decis să facă înconjurul lumii pe bicicletă şi a ajuns în Moldova. Ce spune sportivul despre ţara noastră
Şi-a început călătoria acum şase luni, iar acum a ajuns şi în Moldova. Este vorba de un biciclist din Azerbaijan, care a decis să facă înconjurul lumii pe bicicletă, iar până acum a a parcurs 9000 de kilometri.
Fostul fermier azer visează de multă vreme să ajungă în Cartea Recordurilor Ghuinness. Şi-a început călătoria din Baku pe 10 ianuarie şi a reuşit să traverseze Cercul Polar Arctic din Rusia, munţii georgieni şi Ucraina.
"Cel mai complicat a fost iarna, mai ales în Rusia. Am suportat şi ger de 40 de grade Celsius. Din cauza zăpezilor, drumul a fost blocat timp de şase zile. Am dormit în cort. În Cercul Polar Arctic a fost, de asemenea, foarte greu de mers", a spus biciclistul.
Sportivul se află pentru prima oară în Moldova şi spune că a rămas impresionat: "Oamenii sunt foarte buni, simpli, sufletişti. Este o ţară liniştită, aici nu există agresivitate, oamenii sunt toleranţi. Mămăliga! M-am îndrăgostit de ea, e foarte bună, am gustat-o."
Ramil călătoreşte de unul singur, iar bicicleta şi-a denumit-o "Vântul stepei". El intenţionează să facă înconjurul lumii în trei ani, timp în care va parcurge peste 100 de mii de kilometri. Cursa o va încheia în Moldova, despre care spune că a îndrăgit-o foarte mult.