Jeff Evans a apreciat munca berarilor de la Efes Moldova: "Sunt niște magicieni care se gândesc și la buzunarul consumatorului"
Naturală şi produsă conform ultimilor standarde tehnologice – acesta a fost verdictul lui Jeff Evans, renumit şi temut critic de bere la nivel mondial, pentru produsele companiei Efes Moldova. Aprecierea a fost făcută în cadrul vizitei sale la Chişinău, pe 2 iulie, care a început cu o excursie la fabrica celui mai mare producător de bere din țară.
În timpul excursiei, expertul a studiat minuţios fiecare etapă din procesul de producere a berii şi a recunoscut că este impresionat de nivelul înalt de tehnologizare a fabricii. De cealaltă parte, reprezentantii companiei au recunosacut că pe tot parcursul excursiei au avut mari emoții. "Ne simţeam cu toţii ca la examenul de bacalaureat şi am avut mari emoţii. Dar am susţinut examenul cu brio", a menţionat Ludmila Andronic, Director Afaceri Corporative Efes Moldova.
Turul fabricii a continuat cu o degustare de bere, alături de câțiva jurnalişti din Moldova, cărora Jeff Evans le-a împărtăşit impresiile din timpul excursiei. "La Efes Moldova berea se produce după același principiu ca și în cazul fabricilor mici, din apă, malț, hamei, drojdie și multă muncă. Însă ceea ce m-a impresionat aici este abordarea absolut inovativă a companiei față de procesul de producție. Se vede că s-au făcut mari investiții în achiziționarea utilajului performant. Utilizând tehnologii eficiente, compania produce bere de calitate înaltă, în mod tradițional", a specificat Jeff Evans.
În cadrul discuţiei, de asemenea, a fost atinsă şi tema controversatului praf de bere, despre care se zvoneşte că este folosit de Efes Moldova în procesul de producție. "Scriu despre bere mai mult de 25 de ani. În tot acest timp am vizitat sute de fabrici și degustat mii de beri din întreaga lume, dar niciodată, nicăieri, nu am văzut ca berea să fie produsă din acest ingredient fantomă, așa cum l-ați botezat în Moldova", a declarat Jeff Evans, adăugând că şi-ar dori să încerce bere produsă din aşa ceva, întrucât nu-şi poate imagina ce gust ar avea.
În seara zilei de 2 iulie, Jeff Evans a ţinut şi o lecție publică cu un master class despre cultura de consum a berii. La eveniment au participat specialişti din domeniu, barmani, reprezentanţi ai centrelor de distribuţie a berii, precum şi simplii fani ai acestei băuturi. Toți au avut ocazia să deguste 6 tipuri de bere din portofoliul companiei Efes Moldova. Dacă până la întâlnirea cu Jeff Evans majoritatea participanților credeau că berea este o simplă băutură pe care o consumi mai mult pentru gustul ei plăcut şi răcoritor, în timpul master class-ului au înțeles că acest produs, de fapt, ascunde o întreagă artă a producerii şi a consumului.
"Consumatorii nici nu realizează, de fapt, cât de avantajoasă este berea. Pe lângă faptul ca este un produs absolut natural și un factor de socializare, berea este accesibilă și la nivel de cumpărare. O bere de lux o poți cumpăra la prețul unei cafele. Nu mai vorbim aici de prețurile pentru un vin de lux. Pentru o bere bună, nu veți fi nevoiți sa scoateți prea mulţi bani din buzunar", a menţionat expertul în timpul master class-ului. Totodată, a ținut să accentuieze că berarii sunt niște magicieni admirabili. Pe lângă faptul că pot crea un produs excepțional din cele mai simple ingrediente - apa, malțul, hameiul și drojdia, ei se gândesc și la posibilitățile financiare ale consumatorilor.
La moment, Jeff Evans este administratorul site-ul InsideBeer.com, una dintre cele mai populare publicații online printre consumatorii de bere la nivel mondial. În 1990 a fost editor al ghidului Good Beer Guide din Marea Britanie, mânuind condeiul „bibliei iubitorilor de bere“ pentru opt ediții consecutive. Jurizează competiții de bere în mai multe țări și, de 12 ani, este Președintele Juriului în Competiția Internațională de Bere (International Beer Challenge). În Moldova a venit pentru prima dată, dar este convins că nu și ultima.
P.