200 de euro pentru un test la COVID-19 negativ. Un tânăr din Ungheni, prins la frontieră cu un document fals (FOTO)
Un tânăr din Ungheni este cercetat penal pentru prezentarea la frontieră a unui test la COVID-19 fals. Acesta a recunoscut că a cumpărat documentul pentru a scăpa de autoizolare.
În data de 22 martie, în punctul de trecere a frontierei Criva, oamenii legii au identificat în fluxul de călători un tânăr moldovean care revenea acasă din Ucraina. Pentru a nu fi plasat în autoizolare, bărbatul de 30 de ani a prezentat la controlul trecerii frontierei de stat testul PCR COVID-19 negativ. În timpul cercetării documentului în cauză, inspectorului de frontieră i-a părut straniu că persoana a ieșit din Republica Moldova pe data de 21 martie, pe când testul era efectut la Lvov (Ucraina) pe data de 20 martie. Astfel, verificările au fost extinse, iar ca rezultat testul s-a dovedit a fi falsificat.
Audiat, bărbatul a declarat că ar fi perfectat testul prin intermediari, iar pentru serviciile acestora ar fi oferit 200 de euro.
Ca urmare, actul a fost ridicat și transmis în adresa laboratorului de expertiză tehnico-juridică a IGPF.
Amintim că, de astăzi, intră în vigoare prevederile Hotărârii nr.51 al CNESP din 19 martie 2021, unde este stipulat despre obligativitatea prezentării Testului PCR COVID-19 negativ la intrarea în Republica Moldova.