2.000 de cupluri din 54 de ţări au ales să-şi unească destinele într-o ceremonie specială
2.000 de cupluri din 54 de ţări au ales să-şi unească destinele într-o ceremonie specială organizată în capitala sud-coreană, oraşul Seul. Evenimentul a fost organizat de controversatul cult religios "Biserica Unificării".
Tinerii, care au decis să-şi spună "Da", au avut parte de o nuntă neobişnuită.
"Sunt fericită şi simt că trebuie să trăiesc viaţa din plin, mai ales că am avut o ceremonie specială de cununie, împreună cu alte cupluri", a spus o mireasă.
Biserica Unificării din Seul este criticată, pentru că multe dintre cupluri se cunosc abia în ziua nunţii, dar tinerii spun că au o viaţă înainte ca să afle mai multe unul despre altul.
"Este o experienţă uimitoare. Sunt foarte fericit că mi-am întâlnit aleasa şi că suntem împreună. Urmează să ne trăim viaţa împreună şi să ne cunoaştem mai bine", a declarat un mire.
"Biserica Unificării" a fost fondată în capitala sud-coreeană în 1954, iar prima nuntă în masă a avut loc la începutul anilor '60.