Armata Ucrainei se mobilizează pentru a stabili controlul asupra oraşului Lugansk
Luptele pentru eliberarea oraşului Lugansk de forţele proruse continuă. În context, preşedintele Legislativului ucrainean, Oleksandr Turcinov, a avertizat că deputaţii ucraineni care îi susţin pe separatişti vor fi pedepsiţi. Totodată, Kievul anunţă că Rusia concentrează tehnică militară la frontiera comună dintre cele două ţări.
"Federaţia Rusă continuă să mobilizeze echipament militar, inclusiv tancuri şi blindate. În localitatea rusă Valuiki din apropierea regiunii Harkov au aterizat 10 elicoptere", a spus un oficial ucrainean.
În context, Consiliul pentru Securitate şi Apărare a reiterat că frontiera cu Rusia este păzită cu multă atenţie, iar militarii ucraineni sunt pregătiţi să distrugă orice tehnică militară care va intra în Ucraina. Totodată, autorităţile au anunţat că insurgenţii au atacat de 10 ori posturile de control ucrainene, în ultimele 24 de ore. Mai mult, ei au provocat deflagraţia unui pod de cale ferată în regiunea Doneţk chiar în timp ce un marfar traversa porţiunea de drum.
Focuri de armă au fost trase noaptea trecută şi în Piaţa Independenţei din Kiev. O persoană a fost rănită şi este internată în spital. Presa scrie însă că ar fi vorba despre trei morţi.
Totodată, preşedintele Legislativului de la Kiev a anunţat că deputaţii care vor fi găsiţi vinovaţi de separatism vor rămâne fără imunitate parlamentară şi vor putea fi urmăriţi penal.
Externe