Politolog de la Tiraspol: Ucraina nu are nevoie de o zonă de conflict în Transnistria
Preşedintele Asociaţiei Politologilor din Transnistria, Andrei Safonov, consideră că "Ucraina nu are nevoie de o zonă de conflict lângă hotarele sale - în Transnistria". Într-o discuţie cu reporterul agenţiei Infotag, expertul a estimat că un conflict nou în Transnistria "este puţin probabil".
"Un conflict militar între Kiev şi Tiraspol este puţin probabil, dar sunt posibile provocări din partea extremiştilor ucraineni, stimulaţi de Occident şi provocaţi de România. Ucraina ar putea fi supusă presiunilor din două părţi. Pe de o parte, Occidentul reprezentat prin SUA şi Uniunea Europeană i-ar putea cere Kievului să intensifice presiunea asupra Transnistriei dinspre est, în diferite domenii. Pe de altă parte, România. Precum s-a spus nu o dată anterior, drept avocatul Ucrainei şi al Moldovei în Uniunea Europeană, va sprijini abordarea unitară în rezolvarea conflictului transnistrean" a opinat Safonov.
"În aceste condiţii, tensionarea situaţiei în jurul Transnistriei nu are nici un sens. Cu atât mai mult cu cât multe oficialităţi din Ucraina, inclusiv gubernatorul de Odesa, recunosc faptul că dinspre Transnistria nu vine nici un pericol, nici un fel de "combatanţi" sau "ostaşi ai forţelor speciale" nu pătrund de acolo în Ucraina", a subliniat politologul.
Totodată, în opinia sa, autorităţile din Transnistria trebuie să fie pregătite de presiuni economice.
"Evident, Transnistria cu sprijinul Rusiei, va întreprinde contramăsurile sale", a declarat Safonov, menţionând că recenta semnare a unor memorandumuri de colaborare între Transnistria şi Rusia reprezintă una dintre astfel de contramăsuri.