IMPRESIONANT! Ce a făcut o comunitate separată de civilizaţie pentru a putea privi meciurile de la Mondial
Fotbalul inspiră oamenii din toată lumea. Un grup de tineri care trăiesc în munţii din Kirghizstan au făcut imposibilul ca să aducă fotbalul în casele lor şi beneficiază acum de luxul de a privi meciurile Cupei Mondiale din Brazilia.
O comunitate de la poalele muntelui Karkîra, aflat la sute de kilometri de civilizaţie, nu a ratat niciun meci de la Mondialul din Brazilia. Oamenii, a căror ocupaţie de bază este creşterea oilor şi caprelor, au instalat antene prin satelit şi generatoare de energie electrică ca să poată vedea meciurile de fotbal la televizor.
Fotbalul din Kîrgîzstan nu se ridică însă la nivelul microbiştilor locali. Selecţionata acestei ţări ocupă doar locul 159 în clasamentul FIFA şi a fost eliminată în a doua etapă preliminară pentru Mondialul din Brazilia, după ce a fost învinsă de vecinii din Uzbekistan cu 7-0.