Un grup de locatari din Chişinău se împotriveşte ca vecinii să fie conectaţi la aceeaşi reţea de canalizare
Un nou conflict în capitală. Locatarii unui bloc de pe strada Albişoara sunt indignaţi de faptul că o casă nouă, aflată în preajmă, urmează să fie conectată la sistemul lor de canalizare. Compania de construcţii dă însă asigurări că lucrările au fost coordonate cu autorităţile locale.
Oamenii sunt împotriva conectării noii case la reţeaua de canalizare a blocului în care locuiesc.
"Ca urmare, subsolul nostru va fi inundat permanent şi va mirosi urât. Şi aşa miroase urât de la râul Bâc".
"Acolo sunt construite case noi. Ne-au arătat un plan general neclar, care prevede conectarea la sistemul nostru de canalizare a unei ţevi prin care se vor scurge toare deşeurile".
"De ce ar trebui cineva să se conecteze la sistemele de canalizare din curtea noastră fără acordul nostru?"
Firma care efectuează lucrările dă asigurări că acţionează în baza deciziei autorităţilor locale. „Avem decizia Primăriei şi a distribuitorului Apă-Canal. Proiectul este coordonat cu toate instanţele”, spune un repărezentant al companiei de construcţii.
Responsabilii de la Apă-Canal spun că locatarii blocului de pe strada Albişoara nu au de ce să-şi facă griji. "Este un termen foart gresit "canalizarea noastra - canalizarea voastra". Patronul companiei a coordonat toate actiunile cu SA Apa-Canal Chisinau. Aceste case nu vor fi inundate, pentru ca reţeaua cu diametrul 300 este prevăzută pentru un întreg cartier", a declarat purtătoare de cuvânt a Apă-Canal, Nadejda Fotescu.
Locatarii nemulţumiţi spun că au de gând să ceară explicaţii de la oficialii Primăriei Chişinău.
- Închiderea robinetului a devenit cea mai eficientă metodă de a colecta datoriile de la consumatori
- Cine trebuie să facă ordine în scările blocurilor gestionate de Primăria Chişinău? Demnitarii şi locatarii arată unii spre alţii
- Terasă pe acoperişul unui bloc. Zona de odihnă a fost amenajată de o familie din capitală (VIDEO)