Alexandr Lukaşenko şi 160 de oficiali de la Minsk ar putea să nu mai aibă acces în UE
Va refuza să acorde vize şi va bloca conturile a 160 de membri ai actualului regim de guvernare. Acestea sunt măsurile pe care le pregăteşte Uniunea Europeană împotriva mai multor oficiali belaruşi, inclusiv a preşedintelui Alexandr Lukaşenko.
Motivul îl constituie protestele organizate de opoziţie în urma scrutinului prezidenţial din 19 decembrie 2010. Oficialii europeani au luat această decizie în contextul în care nu există o ameliorare a situaţiei opoziţiei din Belarus. Oficial, hotărârea urmează a fi adoptată luni, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor europeni de Externe. Mai mult, unele ţări precum Polonia şi Suedia cer şi sancţiuni economice împotriva oficialilor de la Minsk.
Aleksandr Lukaşenko se află la conducerea ţării din 1994 şi în prezent se află în exerciţiul celui de-al cincilea mandat.