Ploaia a lăsat pe întuneric mai multe localităţi din şase raioane ale ţării (VIDEO)
10 localităţi din şase raioane ale ţării au rămas fără curent electric din cauza ploii. Este vorba despre raioanele Sângerei, Leova, Făleşti, Călăraşi, Nisporeni şi Hânceşti. Iar în capitală, mai multe străzi au fost inundate şi au fost doborâţi câţiva copaci.
În unele sectoare din Chişinău, sistemul de scurgere a apelor pluviale nu a făcut faţă şuvoaielor, iar cel mai mult au avut de suferit şoferii aflaţi în trafic:
"S-a defectat din pricina apei. O împingem să o scoatem din apă".
Pe strada Albişoara, circulaţia rutieră a fost restricţionată, iar din această cauză s-au format ambuteiaje:
"Aşteptăm să se termine apa şi am plecat. Stăm de o oră aici".
"Nu există un canal de scurgere a apelor pluviale. Aceasta apă ar fi trebuit să se scurgă în râu".
"Se adună apă şi ca să nu se stopeze automobilele, restricţionăm transportul", spune un poliţist care direcţionează fluxul de automobile.
Ploaia le-a adus pagube şi proprietarilor de case. Elizaveta Draghici, care locuieşte pe strada Dragomirna din sectorul Buiucani, a rămas, în câteva minute, fără recoltă.
Femeia poveşte cu lacrimi în ochi că ploile îi inundă grădina în fiecare an, din cauza unei râpe din apropiere, unde se acumulează apa: "Eu, o babă bătrână, pensionară, care trebuie să trăiesc din grădina asta, eu n-am nimic acum. Iată acolo am avut chiperi, vinete, e tot în apă. Iată apa, e cinci metri până la casă, dacă mai plouă încă odată, o să-mi intre şi în casă".
Publika.md precizează că ploile şi grindina din ultimele zile au făcut ravagii în mai multe raioane ale ţării. Hectare de livezi, vii şi semănături au fost distruse. Deocamdată, valoarea totală a pagubelor nu a fost estimată.