Lucrările de restaurare a Cetății Soroca sunt în toi. "Va căpăta într-adevăr un aspect istoric"
Lucrările de restaurare a Cetății Soroca au fost extinse. Datorită aprecierii monedei europene, bugetul proiectului s-a mărit cu aproape şapte milioane de lei. Banii vor fi utilizaţi pentru fortificarea şi acoperirea cu şendrilă a tuturor turnurilor cetăţii.
Iniţial proiectul prevedea restaurarea a două turnuri ale cetăţii, acum, însă vor fi renovate toate cele cinci.
"Noi primim în cont banii în euro, după care ei sunt convertați în lei și diferența aceasta a fost utilizată. Să acoperim și turnurile doi, trei şi patru al cetății, pentru a le proteja de vânturi, ploi, până la următoarea finanțare", a declarat managerul de proiect, Tatiana Robu.
Muncitorii au început deja montarea şindrilei pe celelalte turnuri.
"Alegem dranița, o punem la marinat să nu o mănânce gândacii. Nu reacționează la ploaie, la soare, nu arde în primul rînd, și apoi merge la montat", a spus un muncitor.
Şeful de şantier promite că acoperişul va fi gata până la sfârşitul toamnei.
"Nu lăsăm să intrăm pe iarnă cu lucrări din astea unde ești expus la intemperii, la vânt. Pentru a finaliza lucrările până pe la sfârşitul lunii noiembrie, vom mări pentru o anumită perioadă numărul de lucrători cu caflificare superioară", a menţionat şeful de şantier, Mihai Macovei.
Localnicii au apreciat schimbările şi speră că, după renovare, fortăreaţa va atrage mai mulţi turişti:
"N-am văzut-o de câteva luni, iar acum am văzut schimbarea cu acoperişul, îmi place foarte mult. Cred că va fi un plus foarte mare pentru turismul local".
"Va căpăta într-adevăr un aspect istoric, va fi foarte frumoasă!".
Pentru lucrările de restaurare a Cetăţii Soroca au fost alocate două milioane de euro, bani oferiţi de Uniunea Europeană, în cadrul unui proiect transfrontalier. Fortăreaţa urmează să fie deschisă pentru vizitatori în mai 2015.
- Moldova pierde tot mai multe monumente de arhitectură. Cea mai gravă situaţie este în centrul istoric al Chişinăului
- Cetatea Soroca în restaurare. Accesul pentru turişti este interzis şi în această vară
- Conacul Manuc-Bei din Hânceşti, în plin proces de restaurare. "Facem lucrul după standarde europene"