Atacantul Alexis Sanchez vrea să câştige titlul în Anglia
Noul atacant al lui Arsenal, Alexis Sanchez a venit în Anglia ca să câştige titlul. Internaţionalul chilian se simte obligat să facă acest lucru după ce a devenit cel mai scump jucător din istoria "tunarilor". Arsenal l-a transferat de la Barcelona pentru suma de 40 de milioane de euro.
"Sunt fericit că am ajuns aici. Ştiu că antrenorul aduce la echipă doar jucători buni şi are grijă de cei care se află sub comanda sa. Am venit aici să câştig trofee şi să obţin performanţă", a declarat atacantul.
Sanchez a jucat patru meciuri pentru Chile la Cupa Mondială. Acesta a dat două goluri şi o pasă de gol şi, împreună cu echipa sa, a reuşit să se claseze pe locul nouă în clasamentul general.
"Sunt mândru să fiu primul chilian care a ajuns la Arsenal. Voi face tot de ce sunt în stare ca să obţin performanţă maximă cu acest club. Stilul de joc al lui Arsene Wenger seamănă foarte mult cu cel al naţionalei chiliene de fotbal. Îmi place mult cum joacă Arsenal şi cred că mă voi simţi bine aici", a preciza Sanchez.
Alexis Sanchez, în vârstă de 25 de ani, şi-a început cariera în Chile, apoi s-a transferat în Argentina, la Rivel Plate. În Europa, Sanchez a debutat la Udinese, de la care a fost cumpărat de către Barcelona. La formaţia catalană, chilianul a jucat în ultimele trei sezoane, perioadă în care a adunat 88 de meciuri şi a marcat 39 de goluri.