Numărul dosarelor depuse pentru admiterea în colegii depăşeşte cifra locurilor oferite
Admiterea în colegii încă nu s-a încheiat, dar numărul dosarelor depuse depăşeşte deja de multe ori oferta. Directorii instituţiilor de învățământ spun că, în acest an, mai mulți tineri vor să-și continue studiile la colegii.
Cel mai mare concurs este la Colegiul de Medicină şi Farmacie.
"Pentru absolvenţii gimnaziilor total avem 62 de locuri la buget şi 133 locuri la contract. Până la ziua de astăzi sunt depuse 600 de cereri", a declarat secretarul Comisiei de admitere a Colegiului de Medicină Stela Galemba.
După primele două săptămâni din perioada de admitere, la Colegiul de Medicină şi Farmacie concursul este foarte mare. În prezent 10 persoane luptă pentru un loc plătit din bugetul de stat.
"Avem un flux mai mare decât anii precedenţi. Copiii ar vrea să facă studiile la colegiu să obţină o calificare, o meserie. În cazul în care nu va susţine bacalaureatul rămâne cel puţin cu o diplomă de calificare", a spus directorul Colegiului de Ecologie, Dumitru Dinu.
Iar mulți candidați la admitere speră să prindă un loc cu finanţare de la buget:
"Sperăm că notele vor fi bune şi voi trece. Am media de 7,68. Sper să că la buget".
"Concursul este foarte mare. Sper că nota medie va fi suficientă pentru a câştiga un loc".
Până acum, la Colegiul Financiar-Bancar au fost depuse aproape 500 de dosare, în timp ce instituția oferă 365 de locuri.
La Colegiul de Ecologie concursul este de 150 de cereri de înscriere pentru 100 de locuri disponibile, iar la Colegiul de Transporturi, oferta este de 660 de locuri și deja au fost depuse 500 de dosare.
Tinerii pot depune actele la colegiile din ţară până în data de 31 iulie.
- 96% din locurile oferite de colegiile de stat au fost acoperite. Care sunt cele mai solicitate specialităţi
- Universităţile şi colegiile din Chişinău îşi deschid uşile pentru admitere. Cât îi va costa pe tineri un an de studii
- Absolvenții care nu au promovat BAC-ul pot profita de ofertele colegiilor și școlilor profesionale DETALII