INCENDIU la chiliile bisericii "Maica Domnului" din Butuceni. Patru maşini de pompieri, la faţa locului
Incendiu la Mănăstirea Butuceni de la Orheiul Vechi. Acoperișul mai multor chilii ale călugărilor a ars în întregime. Trei autospeciale ale Serviciului Situații Excepționale au încercat timp de două ore să stingă focul.
Contactat de Publika.md, ofiţerul de presă al Serviciului Situaţii Excepţionale, Liliana Puşcaşu: "Apelul la 901 pentru anunţarea incendiului a fost înregistrat la 13:15. La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale şi 24 de pompieri. Incendiul a afectat 200 metri din acoperişul a două chilii. Incendiul a fost localizat la 14:20 şi lichidat în totalitate la 14:57. Focul a fost lichidat suficient de repede şi nu a reuşit să obţină răspândire. Nu sunt victime. Cauzele urmează să fie elucidate de laboratorul experimental al SSE MAI", a declarat Liliana Puşcaşu.
"Am chemat laboratorul specializat ca să poată stabili cauza acestui incendiu şi 24 de pompieri. În circa 2 ore incendiul a fost localizat şi pe urmă stins", a declarat şeful Direcţiei Situaţii Excepţionale Orhei, Iurie Siloci.
Muncitorii care efectuau lucrări de reparație în subsolul mănăstirii au observat prea târziu focul izbucnit.
"Am început să stingem focul cu puterile noastre și am chemat pompierii. Nu am putut să ajungem până pe acoperiș, acolo unde ardea, dar am încercat să stropim cu apă", ne spune un muncitor.
"Am observat în ultimul moment că podul era aprins. Cred că era ceva din cherestea, din lemn și a ars lemnul. Pompierii și-au făcut datoria, dar și-au făcut-o prea târziu", spune alt martor ocular participant la lichidarea incendiului.
"Pagubele nu au fost estimate, deocamdată, iar călugării speră că acoperișul va fi reparat cât mai curând", ne spune alt muncitor.
"Toată lumea din sat de aici a venit și a ajutat până au venit pompierii. Avem și noi fântână și câtă apă posibil a fost", spune alt muncitor.
"Mai sunt niște edificii pentru oamenii care mai vin. Sperăm că acolo, o să fie puțin mai strâmt, fără comodități dar nu o să alungăm de la mănăstire. Sperăm ca până în iarnă, suntem obligați să punem acoperișul".
"Flăcările au mistuit nu doar acoperișul casei în care se află chiliile dar și mansarda unei anexe. Toate bunurile, mobilierul, până și geamurile au fost distruse de foc".
La Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" din Butuceni, Orhei, slujesc șapte călugări. Deocamdată, cauza izbucnirii incendiului nu se cunoaște.
- Stareţul Mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" de la Ţâpova a fost demis DETALII
- Icoana Maicii Domnului "Umilenie" a fost adusă la o biserică din capitală. Relicva va rămâne în lăcaş până pe 15 iunie
- Incediu puternic în centrul statului american Washington. Pompierii abia de pot face faţă situaţiei