La Călăraşi a fost inaugurat primul bloc de tip social. 40 de familii se pot muta la casă nouă (FOTO)
40 de familii cu venituri mici din oraşul Călăraşi se pot muta în casă nouă. Astăzi, a fost dat în folosinţă un bloc cu 40 de apartamente la cheie, pentru care locatarii vor plăti o chirie lunară de până la 500 de lei. Casa a fost construită în cadrul unui proiect finanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Violeta Baluc predă la Şcoala Profesională din Călăraşi, iar venitul familiei abia de-i ajunge să acopere cheltuielile lunare şi să-i întreţină pe cei doi copii.
"Ambii lucrăm în sfera bugetară, adica lucrăm în învăţământ. N-am beneficiat nici de la stat, de la nimic, acum este o oportunitate că avem acestă şansă de a dispune de acest spaţiu locativ. Chiar îmi doresc, fiindcă e foarte greu la gazdă, cu doi, copii şi cu acest salariu de profesor e foarte greu de întreţinut", ne spune Violeta Baluc.
Până în prezent, au fost date în folosinţă aproximativ 500 de astfel de apartamente în alte trei localităţi ale ţării.
"După cum aţi observat este o casă dată la cheie. Rămâne doar să vină locatarii şi să aducă mobila. Aici în Călăraşi se mai prevede construcţia unui bloc pentru tineri specialişti şi pentru cei care au nevoie de locuinţe sociale la ziua de astăzi", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan.
"Am scăpat de o casă care se ruina de acum, construcţia a început în 1989. În al doilea rând sunt foarte multe familii tinere care necesită aceste apartamente sociale. Sunt o sumedenie de condiţii şi care le va respecta aceste condiţii va beneficia de contractul de chirie", a declarat preşedintele raionului Călăraş, Ilie Rău.
Până la sfârşitul acestui an, vor fi date în folosinţă încă 150 de locuinţe sociale. În total, până în 2018, vor fi construite 1 000 de apartamente. Valoarea totală a proiectului este de peste 20 de milioane de euro, iar 60 la sută din bani sunt acordaţi sub formă de împrumut pe un termen de 20 de ani de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.