MĂRTURIILE surorii românului mort în catastrofa aviatică din Ucraina. "Era un om extraordinar" (VIDEO)
Românul Andrei Anghel, care deţinea şi cetăţenia Canadei, abia terminase anul doi la Facultatea de Medicină din Cluj şi mergea într-o excursie în Bali, cu prietena sa. Sora tânărului, Alexandra, a declarat că a vorbit ultima dată cu el chiar înainte de a se urca la bordul avionului.
"Încă nu îmi vine să cred că ceea ce s-a întâmplat este adevărat. Sper că o să mă trezesc ca dintr-un coşmar, iar el o să fie aici. Era atât de fericit, deoarece planificase această călătorie de mult timp", a spus tânăra.
Încercând să-şi stăpânească lacrimele, sora lui Andrei a declarat că era unul dintre cei mai amuzanţi şi buni oameni din câţi a cunoscut:
"Era foarte fericit. Iubea viaţa şi tot ce ţine de ea şi dorea să schimbe lumea, să devină medic. Era un om extraordinar".
Ultimele cuvinte pe care i le-a spus fratelui său au fost să aibă grijă de el, soarta a avut însă alte planuri.
"Te rog să ai grijă, puştiule, te iubesc! Iar el a promis că totul va fi bine şi că ne facem griji în zadar, pentru că doar pleacă în vacanţă, unde se va simţi minunat", a mărturisit sora victimei.
Tânără a mai mărturisit că mama lui Andrei l-a implorat să amâne puţin călătoria, până când îşi va reveni după gripă. El a insistat însă să meargă pentru că avea deja biletele rezervate.
Înainte de a se întoarce în România pentru a-şi continua studiile, Andrei, în vârstă de 24 de ani, a absolvit Universitatea din Waterloo. Anterior, el a lucrat în calitate de asistent de laborator la Centrul canadian de Cultură Psihologică. El a făcut şi voluntarit la un azil din Waterloo.