Google Chrome consumă mai multă baterie decât alte browsere
Dacă folosiţi un laptop pentru activităţile zilnice de navigare prin intermediul Google Chrome şi aveţi probleme cu autonomia acumulatorului, probabil că a venit momentul să schimbaţi browserul. Aparent, varianta pentru Windows a lui Chrome poate duce la scăderea autonomiei unui laptop cu pana la 25%, ceea ce nu se întâmplă cu alte browsere precum Internet Explorer sau Mozilla, scrie go4it.ro.
Motivul este faptul că Google a setat pentru această variantă de Chrome un „tick rate” de 1.000 ms, în timp ce valoarea implicită din Windows este de 15.625 ms. Acest lucru înseamnă că atunci când browserul Chrome este pornit, sistemul verifică dacă există instrucţiuni noi care trebuie procesate de 1000 de ori pe secundă, în timp ce în mod normal ar face asta de doar 64 de ori. Acest lucru duce la utilizare mai intensă a resurselor procesorului şi implicit la mai mult consum de energie.
Mai grav este faptul că imediat ce Chrome este pornit, întregul sistem preia această valoare, întrucât aceasta este o setare globală, la nivel de sistem de operare. Astfel, consumul extra de baterie nu este cauzat exclusiv de browsing, ci şi de restul aplicaţiilor şi serviciilor care operează în background.
Variantele de Linux şi Mac OS X ale browserului de la Google nu au această problemă, întrucât aceste sisteme de operare funcţionează diferit faţă de sistemul de operare Microsoft. Celelalte browsere în variantele de Windows folosesc valoarea implicită de 15.625 ms şi pot seta tick-rate-ul în mod dinamic, în funcţie de necesităţi.
Atunci când este nevoie de putere de procesare în plus, precum în cazul rulării de aplicaţii Flash sau redarea de clipuri video, această valoare este scăzută şi ridicată din nou atunci când nu mai este necesară.
Ciudat este faptul că Google nu pare să facă nimic în privinţa corectării acestei probleme. Un bug care face referinţă la tick rate a fost raportat prima dată în 2010 şi a primit numeroase confirmări de-a lungul timpului, însă a fost trecut cu vederea în fiecare update. În cazul în care doriţi să stoarceţi mai multă autonomie din laptopul dumneavoastră, poate că utilizarea altor browsere atunci când îl folosiţi deconectat de la priză este soluţia perfectă pentru moment.