Peste 20 de militari egipteni au fost ucişi în timpul unui atac
Cel puţin 21 de militari egipteni au fost ucişi în timpul atacului asupra unui punct de control din vestul ţării. Un grup de bărbaţi înarmaţi au tras cu lansatoare de rachete şi mitraliere, potrivit unui oficial din cadrul armatei.
Incidentul s-a produs într-o zonă de deşert, în apropiere de frontiera cu Libia şi la 630 de kilometri distanţă de Cairo. Atacatorii ar fi fost contrabandişti şi au fost ucişi în schimbul de focuri. Liderul de la Cairo şi-a expirmat îngrijorarea faţă de tensiunile din Libia.
Preşedintele egiptean s-a întâlnit cu şefii instituţiilor de forţă din ţară, pentru a discutat despre atac. Acesta a fost unul dintre cele mai grave incidente înregistrate în Egipt de la destituirea, în iulie 2013, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi.
- Cel puţin 24 de poliţişti au fost ucişi în Egipt, în urma unei explozii
- Noi violenţe în Egipt: Cel puţin opt oameni au fost ucişi
- Peste 10 oameni au fost ucişi în urma unui atac asupra închisorii centrale din capitala Yemenului
- Cel puţin trei oameni au fost ucişi, iar alţi 20 răniţi în urma unui atentat cu bombă produs în Egipt