Mai multe străzi din capitală, care urmau a fi reparate, au rămas neatinse. "La țară drumurile sunt mai bune"
După aproape un an de zile, mai multe drumuri din Capitală, care urmau a fi reparate, au rămas neatinse. Este vorba despre patru străzi din sectorul Buiucani al Capitalei, pe care trebuia să le reabiliteze întreprinderea municipală "Exdrupo", în urma unei dispoziții semnate de autoritățile municipiului în luna septembrie a anului 2013.
Pietriș, gropi și noroi. Așa arată străzile Humulești, Roșiori și Bisericii din sectorul Buiucani al Capitalei. Locuitorii sunt nevoiți să meargă zilnic pe aceste drumuri aflate într-o stare deplorabilă. Ei au apelat de mai multe ori la autorităţile Capitalei, însă nu au primit un răspuns.
"Acesta e drum? E urât. Mi se pare că de când am învățat eu la școală tot în această stre era acest drum, cu aproximativ 40 de ani în urmă.
"Am scris la primărie să vină să facă drumul pentru că atunci când plouă este imposbil să mergi. La țară drumurile sunt mai bune, cum putem numi acesta oraş? Nimic nu se repară".
Drumurile deteriorate le dau bătăi de cap și șoferilor:
"Drumul nu a fost reparat de mult timp. Când plouă aici e haos".
"Foarte rău e drumul, imposibil să mergi. Foarte încet merg și cu speranța că nu voi strica mașina".
Reprezentanții Direcției Transport susțin că lucrările nu au fost executate din cauză că au fost reabilitate drumurile mai importante, care necesitau intervenții de urgenţă. Ei dau însă asigurări că străzile ar putea fi reparate în acest an.
"Antreprenorul principal a fost nevoit să îndeplinească alte lucrări de strictă necesitate. În primul rând se intervine pe arterele principale. În perioada favorabilă a anului trecut nu a fost posibil de executat aceste volume de lucrări. Au fost atenționați cei de la Regia Exdrupo să fie efectuate toate dispozițiile emise pentru anul 2013. Nu numai aceste străzi au rămas neîndeplinite", a declarat reprezentantul Direcției Transport, Ştefan Racu.
În anul 2013, lucrări de reparație nu au fost efectuate pe mai mult de 15 străzi din Capitală.