Tragedie şi în China. 11 oameni au murit, iar 22 au fost răniţi, după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie, în nord-vestul Chinei. Majoritatea pasagerilor au rămas blocaţi în interiorul autocarului, iar mai multe echipe de intervenţie au încercat să-i scoată.
Zeci de oameni au participat la operaţiunile de salvare şi au încercat să scoată autobuzul din prăpastie. Sursele mass-media chineze au anunţat că accidentul s-a produs din cauza poleiului. Nouă dintre victime au murit la locul accidentului, iar celelalte două s-au stins în drum spre spital. Autorităţle cercetează circumstanţele tragediei.