Atletico Madrid a mai realizat un transfer de marcă în acest intersezon. Vezi despre cine este vorba
Atletico Madrid a mai realizat un transfer de marcă în acest intersezon. Campioana Spaniei l-a achiziţionat de la Real Sociedad pe mijlocaşul naţionalei Franţei, Antoine Griezmannn.
Real Sociedad a anunțat pe site-ul oficial că s-a înțeles cu Atletico Madrid în privința transferului lui Antoine Griezmann. Francezul a efectuat vizita medicală şi va semna în zilele următoare un contract cu gruparea de pe Vicente Calderon.
Bascii n-au anunțat detaliile tranzacției, însă presa din Spania scrie că suma de transfer s-ar ridica la aproximativ 30 de milioane de euro.
În această vară, Griezmann a mai fost dorit de AS Monaco și Tottenham. Mijlocaşul francez a marcat 16 goluri în 35 de meciuri în sezonul trecut din campionatul Spaniei. Griezmann a jucat la Real Sociedad din 2009. În acest an, fotbalistul a evoluat cu naţionala Franţei la Campionatul Mondial din Brazilia, unde a ajuns până în sferturile de finală.
Atletico va semna în următoarele zile şi cu argentinianul Cristian Ansaldi, de la Zenit Sank-Petersburg.
Până acum, cel mai răsunător nume adus de Atletico după câștigarea titlului este Mario Mandzukic, atacantul croat venit de la Bayern Munchen pentru 22 de milioane de euro.