Nereguli la Spitalul raional din Rezina! Cum încearcă medicii să suplimenteze rezervele de sânge
Benevol şi, în acelaşi timp, obligatoriu. În multe cazuri, pacienţii care urmează să fie operaţi sunt îndemnaţi de către medici să aducă donatori pentru a suplimenta rezervele de sânge. Este şi cazul unui bărbat din Rezina. Administraţia spitalului neagă însă afirmaţiile lui.
Bărbatul în vârstă de 64 de ani a fost internat în Spitalul raional din Rezina la mijlocul lunii iulie. După operaţie, asistenta medicală i-a spus că trebuie să aducă patru persoane care să doneze tot atâta sânge cât a fost folosit în timpul intervenţiei chirurgicale.
"Sora medicală de sector şi a spus: Dacă dumneavoastră nu o să aduceţi persoanele să doneze pe data de 29 înseamnă o să umblu zece ani din urma dumneavoastră şi o să vă urmăresc până nu veţi aduce persoanele acestea să dea sânge", a spus donatorul Iurie Spătari.
Asistenţa medicală a refuzat să discute cu echipa Publika TV. Totodată, medicii neagă afirmaţiile rudelor pacientului.
"Pacientul a fost informat de către medicul curant, pacientul fiind unul de profil urologic, că va fi nevoie ulterior, după externare, de a restitui sânge pentru restaurarea rezervelor. Obligat de a face acest lucru el nu a fost", a menţionat şeful Secţiei chirurgie a Spitalului raional Rezina, Sergiu Cumpătă.
"Noi în permanenţă avem probleme deoarece nu îndeplinim planul. Planul este adus la cunoştinţă nouă la începutul anului de către Chişinău atât de minister cât şi de Centrul Republican de tranfuzie a sângelui", susţine medicul de la Cabinetul de transfuzie a sângelui din Rezina, Mihai Grosu.
Şi alţi pacienţi spun că au fost rugaţi să doneze sânge.
"Este de dorit să facă acest lucru toţi care suferă intervenţii, cu toate că nu mi s-a pus plasmă sau sânge, au spus că aşa este regula şi am respectat-o", ne-a spus un pacient.
"E foarte normal ca fiecare să aducă, pentru că o să rămână pentru cineva".
Legislaţia prevede că donarea sângelui este un act benevol şi niciun pacient nu poate fi obligat să facă acest lucru.