UE adoptă noi sancţiuni împotriva unor oligarhi apropiaţi de Vladimir Putin
Uniunea Europeană a decis luni să îngheţe activele unui om de afaceri rus, acuzat că a beneficiat de pe urma anexării Crimeei, şi vrea să sancţioneze în acelaşi mod alţi trei oligarhi apropiaţi de preşedintele rus Vladimir Putin, scrie Mediafax cu referire la AFP.
Decizia a fost luată în cursul unei reuniuni a ambasadorilor din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ea urmând să fie confirmată marţi în urma unor consultări.
Uniunea Europeană va sancţiona, de asemenea, trei entităţi economice active din Crimeea şi lideri ai mişcărilor separatiste din estul Ucrainei, a precizat sursa citată.
Identităţile persoanelor şi entităţilor vizate de sancţiuni vor fi publicate miercuri, în Jurnalul Oficial al UE.
Autorităţile germane au insistat asupra sancţionării oligarhilor.
"Trebuie să le îngheţăm conturile bancare în capitalele europene şi să le retrage autorizaţiile de călătorie", a anunţat sâmbătă vicecancelarul german Sigmar Gabriel. "Trebuie să facem acest lucru săptămâna viitoare", a insistat el.
"Liderii europeni sunt conştienţi de riscurile unor represalii din partea conducerii din Rusia", a declarat o sursă apropiată de negocierile asupra unor noi sancţiuni.
"Putin va încerca să-i divizeze pe europeni şi acţiunea sa va fi un test pentru unitatea Uniunii Europene", a adăugat această sursă.
Uniunea Europeană a plasat deja pe lista neagră 87 de persoane şi 20 de entităţi ruse cărora le sunt interzise vizele de intrare pe teritoriul european şi ale căror conturi sunt îngheţate în UE.
Liderii UE şi-au înăsprit poziţia faţă de Rusia după prăbuşirea, la jumătatea lui iulie, a unui avion malaysian în estul Ucrainei, atribuită unui tir cu rachetă al separatiştilor proruşi.