Omletă cu cartofi în stil spaniol. Zeci de bucătari au încercat să bată un record mondial (FOTO/VIDEO)
Embed:
Cea mai bună omletă se găteşte în Spania. Bucătarii din oraşul Vitoria-Gasteiz şi-au demonstrat abilităţile nu doar de a prepara bucate delicioase, dar şi în cantităţi enorme.
Aceştia au realizat o tortilă cu cartofi care cântăreşte 1.500 de kilograme şi au încercat astfel să doboare recordul mondial pentru cea mai mare omletă.
Pentru pregătirea omletei a fost nevoie de 1.450 de kilograme de cartofi, 1.000 de ouă, peste 400 de litri de ulei de măsline, 10 kilograme de sare şi multă muncă.
Rezultatul final a fost însă pe măsura aşteptărilor. Din opera culinară au gustat peste nouă mii de oameni, iar banii adunaţi din vânzarea omletei au fost donaţi Băncii Alimentelor.