Mai protejaţi de incendii! SUA au donat Moldovei peste 1 200 de detectoare de fum
Embed:
Guvernul Statelor Unite a donat astăzi, peste 1.200 de detectoare de fum Serviciului Protecție Civilă și Situațiilor Excepționale. Acestea urmează a fi instalate în luna septembrie, în 600 de case ale familiilor nevoiașe din raionul Călăraşi. Valoarea totală a echipamentului este de 10 000 de dolari.
Potrivit şefului Serviciului Protecție Civilă și Situațiilor Excepționale, Mihail Harabagiu, noile dispozitive vor permite prevenirea cazurilor de incendii. La începutul anului, autorităţile din Călăraşi au instalat alte 80 de detectoare de fum în 36 de gospodării.
Şeful secţiei de pompieri din Călăraşi, Vasile Zaharia, a declarat că, grație acestor dispozitive, patru familii au fost salvate de la incendii.