De la deșeu la materie primă. Pentru ce sunt utile şi unde pot fi utilizate anvelopele uzate
Antreprenori cu preocupări ecologice din diverse colțuri ale lumii realizează obiecte folositoare și extrem de rezistente din anvelope uzate, scrie agerpres.ro. Deșeurile anvelopelor uzate sunt o mare problemă și anual, pe tot globul, se aruncă aproximativ 1,5 miliarde de pneuri.
Compania suedeză Apokalyps Labotek confecționează parchet durabil și elegant din cele 4 milioane de pneuri aruncate la nivel național în fiecare an. Cauciucul este transformat într-o pulbere care, amestecată cu plastic reciclat, devine materia primă pentru un parchet de bună calitate.
În orașul indian Mumbai, antreprenorul Anu Tandon Vieira a înființat The Retyrement Plan, o firmă unde muncitorii transformă anvelope vechi și alte materiale reciclate în mobilier de exterior, rezistent la intemperii.
Localnicii întreprinzători din Kenya comercializează cu succes așa-numitele sandale "Akala", realizate manual din anvelope uzate. Acest tip de încălțăminte se vinde pe străzile din Nairobi cu 2-5 dolari perechea, preț considerabil mai mic decât cel de la magazinele de pantofi. Un alt mare avantaj: sandalele sunt de 10 ori mai durabile decât cele obișnuite.
De altfel, membrii tribului Maasai, care cutreieră sudul Kenyei și nordul Tanzaniei, poartă în mod obișnuit aceste sandale de folosință îndelungată.