Procuratura contestă achitarea a doi polițiști implicați în maltratările din 7 aprilie 2009
Judecătoria Buiucani a achitat doi polițiști care au fost cercetați penal pentru maltratarea fostului deputat Valentina Cușnir în evenimentele din 7 aprilie 2009. Procuratur generală considera ilegală sentința emisă și a declarat ca vă contesta decizia emisă astăzi.
Cei doi acuzați sunt fostul șef al Direcției Generale Poliție Ordine Publică și adjunctul acestuia. Judecătoria Buiucani i/a declarat nevinovați, motivând că fapta nu ar fi fost săvârșită de inculpați.
Potrivit materialelor acuzării, în acţiunile poliţiştilor a fost reţinută comiterea excesului de putere, cu aplicarea violenţei.
Procurorii au stabilit că, în seara de 7 aprilie 2009, în preajma Pieţei Marii Adunări Naţionale, inculpaţii au numit victima cu cuvinte necenzurate, au îmbrâncit-o, au imobilizat-o prin răsucirea mâinilor, au deposedat-o de megafon şi cu forţa au escortat-o în direcţia Palatului Naţional. Poliţiştii i-au aplicat părţii vătămate multiple lovituri peste diferite părţi ale corpului, cauzându-i vătămări corporale medii.
Pentru faptele probate în cadrul anchetei penale, procurorii au solicitat instanţei de judecată condamnarea inculpaților la câte 5 ani închisoare, cu executare, inclusiv privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul organelor MAI pe un termen de 5 ani.
Sentinţa de achitare urmează a fi contestată cu apel, după examinarea argumentelor ce au stat la baza deciziei instanţei.