Atenţie şoferi! În centrul capitalei circulaţia va fi sistată
Embed:
Şoferii din capitală vor fi nevoiţi să evite în acest week-end Piaţa Marii Adunări Naţionale. Circulaţia va fi sistată pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, între străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni şi Alexandr Puşkin, din cauza unor lucrări la reţelele de apeduct.
Potrivit responsabililor de la "Apă Canal Chişinău", restricţiile sunt valabile de mâine, de la miezul nopţii până luni dimineaţă, la ora 05:00.
În această perioadă de timp, circulaţia va fi direcţionată pe străzile adiacente. Şoferii sunt îndemnaţi să se conformeze indicaţiilor inspectorilor de patrulare şi să ţină cont de restricţiile de circulaţie.