Coliba lui Moş Ion de la Mănăstirea Căpriana găzduieşte prima ediţie a Festivalului Ecogastroetnica (VIDEO)
Tradiţii populare, bucate moldoveneşti şi multe fructe şi legume ecologice. De toate acestea au parte vizitatorii Festivalului Ecogastroetnica, care se desfăşoară timp de două zile la Coliba lui Moş Ion de la Mănăstirea Căpriana. Evenimentul a început ieri şi va dura până în această seară.
Pentru agricultori, festivalul este un prilej de promovare a produselor ecologice.
"Am venit cu harbuji şi zămoşi de la Cojușna, sunt foarte gustoşi, dulci".
"Aceasta de-acum devine o tradiţie foarte frumoasă pentru Republica Moldova. E binevenit anume în situaţia asta cu embargoul, până când o să pătrundem cu adevărat în Europa cu producţia noastră".
Cele mai solicitate bucate la festival au fost sarmalele gătite în cuptor și plăcintele. De exemlu, în această tigaie imensă, gospodinele pot găti, în același timp, în jur de 20 de plăcinte.
"Sunt plăcințele de casă, avem semilună, cu brânză de vacă fără verdeață, iar cele de casă sunt cu verdeață: marar și coadă de ceapă".
"O idee foarte bună, bravo! Nu ne pierdem fără ruși, înainte, bravo!"
Unii au fost ademeniți de mirosul sarmalelor gătite la cuptor:
"Foarte gustoase, sărmăluțele super".
"Atmosfera care este creată cu atâția artiști, cred că va ține până la 23.00 și se vor simți bine aici la poalele Codrilor, la coliba lui moș Ion. O să avem masterclass-uri, avem o tigaie gigantică unde se vor prăji plăcinte pufoase", spune unul din organizatori, Eudochia Ursu.
Prima zi a festivalui a culminat cu un spectacol de muzică populară.
- Câteva sute de oameni au participat la un festival de obiceiuri şi tradiţii de iarnă, desfăşurat la mănăstirea Ţigăneşti (VIDEO)
- În zona satului Căpriana silvicultorii vaccinează animalele contra rabiei. Virusul a ucis nouă cerbi
- Dansuri şi voie bună la Pepeni. Localnicii au sărbătorit prima ediţie a Festivalului de muzică populară "Nicolae Glib"