Barack Obama: Criza din Irak ar putea fi de durată
Statele Unite au efectuat a treia rundă de tiruri aeriene asupra islamiştilor din nordul Irakului, în încercarea de a proteja civilii din această zonă. Preşedintele american a declarat că, prin aceste lovituri, au fost distruse arme grele ale militanţilor. Potrivit lui Obama, criza din Irak ar putea fi de durată.
"Nu cred că vom reuşi să rezolvăm această problemă în câteva săptămâni. Cred că ne va lua destul de mult timp. Pentru a face faţă ofensivei şi pentru a opera eficient cu susţinerea populaţiei din zonele sunnite, forţele irakiene au nevoie de modernizare, de noi rezerve şi de o strategie clară", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama.
Marea Britanie a anunţat că trimite ajutoare umanitare în nordul Irakului, unde civilii nu au acces la apă potabilă sau alimente, din cauza ofensivei grupării Statul Islamic.
"Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională a anunţat un pachet de ajutor de opt milioane de lire starline. Am trimis ajutoare umanitare în regiune, iar forţele noastre aeriene le vor paraşuta în colaborare cu SUA'', a menţionat ministrul de Externe al Marii Britanii, Philip Hammond.
Şi Franţa s-ar putea alătura operaţiunii umanitare. Ministrul de Externe de la Paris a ajuns astăzi într-o vizită la Bagdad, pentru a discuta despre criza din Irak. Ajutoarele americane şi britanice sunt paraşutate într-o zonă în care sunt izolaţi zeci de mii de civili.
Din cauza ofensivei militanţilor, până la 150 000 de oameni au încercat să se refugieze pe muntele Sinjar, înconjurat acum de islamişti. În luna iunie, gruparea Statul Islamic a proclamat un "califat" în teritoriile cucerite în Irak şi Siria.
Militanţii vor să unească toate regiunile locuite de musulmani sau care au făcut parte cândva din Islam. Organizaţia teroristă a fost exclusă din al-Qaeda, fiind considerată prea radicală.