Recep Tayyip Erdogan a câştigat din primul tur alegerile prezidenţiale din Turcia
Recep Tayyip Erdogan a câştigat din primul tur scrutinul prezidenţial din Turcia. Erdogan a devenit primul şef de stat ales prin vot direct. Informaţia a fost confirmată de către Comisia Electorală Centrală din Turcia, după numărarea a 99 la sută din voturi, informează Itar-Tass.,
Potrivit primelor informaţii, Recep Tayyip Erdogan a acumulat 52,1 la sută din sufragii. Politicianul, care a deţinut din 2003 funcţia de premier al ţării, are 60 de ani şi este preşedintele Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare.
Principalul său contracandidat l-a felicitat pentru victoria obţinută, în pofida faptului că a denunţat o campanie electorală incorectă. Rezultatul oficial urmează să fie anunţat de către Comisia Electorală Centrală în dimineaţa zilei de luni.