Ostaşii ucraineni strâng cercul în jurul Doneţkului
Armata ucraineană a reuşit să taie legăturile între insurgenţii din oraşele Doneţk şi Lugansk şi se pregăteşte pentru faza finală a eliberării celor două localităţi. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Consiliului ucrainean pentru Securitate şi Apărare, Andrei Lîsenko, care a precizat că eliberarea Doneţkului are prioritate.
Focuri de armă şi explozii au fost auzite noaptea trecută în oraşul Doneţk. Potrivit autorităţilor locale, în timpul luptelor un obuz a nimerit într-un penitenciar. Unul dintre condamnaţi a murit, 18 au fost răniţi, iar o parte dintre deţinuţi a evadat.
"Tocmai când ne pregăteam să mergem la culcare, o rachetă a lovit clădirea. Un tânăr care se afla în apropiere a fost rănit la cap", a zis un bărbat.
Alţi şase civili au au avut de suferit în localitatea Gorlovka din apropiere de Doneţk, după ce un proiectil a explodat în apropierea catedralei din oraş, unde avea loc o slujbă religioasă. Potrivit autorităţilor locale, toţi răniţii au fost transportaţi la spital.
Totodată, serviciul de presă al Comandamentului Antitero a anunţat că satul Stepanovka din regiunea Doneţk a fost în totalitate distrus după un schimb de focuri cu instalaţii de tip "Grad" din direcţia Federaţiei Ruse. Tot din rachete "Grad" s-a tras şi asupra aeroportului din Lugansk.
Anterior, armata ucraineană a anunţat că a preluat controlul asupra localităţii Panteleimonovka din regiunea Doneţk. În timpul luptelor din regiune, cel puţin un om a murit, iar 10 au fost răniţi.
Potrivit datelor Consiliului Național pentru Securitate şi Apărare al Ucrainei, de la lansarea operaţiunii antitero au murit 568 de militari ucraineni, iar 2120 au fost răniţi.