Teen Choice Awards: Ce filme le plac cel mai mult adolescenţilor
Adolescenţii şi-au spus cuvântul. Filmele lor preferate anul acesta sunt "The Fault In Our Stars" şi "Divergent", iar muzica trupei pop-dance One Direction le place cel mai mult. Asta reiese din rezultatele galei Teen Choice Awards.
Lungmetrajul "The Fault In Our Stars" a câştigat şapte trofee. Printre acestea sunt cele pentru "cel mai bun film dramatic" şi "cel mai bun sărut".
Pelicula "Divergent", a fost desemnat "cel mai bun film de acţiune/ aventuri". Filmul "The Hunger Games: Catching Fire" a câştigat, la rândul său, două trofee.
"Pretty Little Liars" a dominat categoriile din domeniul televiziunii, fiind desemnat "cel mai bun serial-dramă".
Formaţia One Direction a luat opt trofee, inclusiv pentru "cel mai bun grup", "cel mai bun cântec de dragoste" şi "cel mai bun single".
Actriţa şi cântăreaţa Selena Gomez a fost recompensată cu un premiu pentru întreaga carieră.