STUDIU: Deficienţa de vitamina D poate creşte riscurile de apariţie a demenţei
FOTO: Adevărul.ro
Cercetătorii britanici au publicat un nou studiu privind riscurile ce pot provoca demenţa. Savanţii de la Universitatea din Exter au constatat că deficitul de vitamina D la persoanele de vârsta a treia pot dubla riscul de a dezvolta demenţa, scrie Adevărul.ro
Autorii studiului susţin că ratele de demenţă senilă şi boală Alzheimer sunt semnificativ mai mari la persoanele cu un nivel scăzut de vitamina D, comparativ cu cele cu niveluri normale.
Cercetarea a fost efectuată pe un eşantion de 1 659 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Subiecţilor le-a fost monitorizată nivelul de vitamina D în sânge la persoane care la acel moment nu sufereau de demenţă, boli cardiovasculare sau accident vascular cerebral.
Studiul publicat în revista "Neurology" a durat şase ani. Descoperirea britanicilor, încurajează administarea de vitamina D, produsă de organism în mod special prin expunerea la soare, care poate proteja împotriva debutului demenţei. Soluţie este indicată cu precădere pentru cei aflaţi în zonele nordice ale planetei, unde soarele este puţin prezent în timpul lunilor de iarnă.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Exter au descoperit, de asemenea, că persoanele cu un deficit moderat de vitamina D au prezentat un risc cu 53 % mai mare de a suferi de demenţă şi de 69 % mai mare de boală Alzheimer decât cei cu niveluri normale ale vitaminei.
"Studiile clinice trebuie să stabilească dacă consumul de alimente precum peştele sau suplimentele nutritive de vitamina D pot să ajute în această problemă de prevenire a apariţiei bolii Alzheimer şi demenţei", a afirmat David Llwellyn, profesor la Exter şi unul din oamenii aflaţi în echipa de cercetare.
Acest studiu a confirmat o asociere semnificativă atât cu demenţa, cât şi cu boala Alzheimer, cu toate că studiile anterioare au arătat o legătură între nivelurile scăzute de vitamina D şi începtul problemelor cognitive.