Metode bălţene de confruntare cu arşiţa. Care sunt cele mai populare
Temperaturile ridicate le dau bătăi de cap locuitorilor din Bălţi. Mulţi dintre ei sunt nevoiţi să recurgă la tot felul de metode pentru a-şi răcori locuinţele. Alţii se văd nevoiţi să-şi procure aparate de aer condiţionat pentru a face faţă situaţiei.
Svetlana Gheicea locuiește la etajul opt a unui bloc din Bălţi. Femeia spune că şi-a instalat recent un aparat de aer condiţionat pentru a face faţă temperaturilor mari: "Pereţii se încălzesc, iar noi ne sufocăm în interiorul apartamentului. Dacă ai posibilitatea să-ţi cumperi un aparat de aer condiţionat, poţi rezista, altfel eu ne văd o soluţie. Chiar dacă plătim mai mult pentru electricitate."
Pentru cei care locuiesc în case la sol lucrurile stau puţin altfel. Valentina Buga spune că toată ziua stă cu jaluzelele trase şi uşile închise, iar seara deschide geamurile pentru ca, măcar puţin, curenţii de aer să-i răcorească locuinţa: "Uitaţi-vă, am deschis fereastra, le deschidem şi pe celelalte şi se formează curenţi de aer, se răcoreşte un pic. Altfel ne sufocăm. Abia pe la ora patru dimineaţa se răcoreşte şi putem să ne învelim cu un cearşaf, în rest este imposibil."
Soţul ei spune că vara preferă să doarmă afară: "Eu vara dorm afară. Dorm sus la etajul doi sau dorm aici. Cam picioarele nu-mi încap dar pun un scaun şi le întind aici."
Ca să poată adormi unii oameni aştern în pat cearşafuri umede. Iar înainte de a se culca fac un duş rece sau se stropesc cu apă.
Meteorologii anunţă că avertizările de vremea caniculară rămân valabile până la sfârşitul acestei săptămâni.