Celine Dion se retrage temporar de pe scenă. Află ce a determinat-o să facă acest pas
Embed:
Celine Dion se retrage temporar de pe scenă. Cântăreaţa canadiană a anunţat că ia o pauză în cariera sa muzicală, din cauza problemelor de sănătate ale soţului ei.
Potrivit unui mesaj oficial al interpretei, ea şi-a suspendat toate activităţile profesionale şi a anulat inclusiv turneul din Asia şi concertele din Las Vegas. Celine Dion a spus că vrea să-şi concentreze întreaga energie şi forţă pentru tratarea soţului ei.
De altfel, interpreta a mai declarat că nu s-a vindecat încă pe deplin de un virus care provoacă inflamarea muşchilor adiacenţi coardelor vocale şi care o împiedică să urce pe scenă din 29 iulie. Soţul cântăreţei, René Angelil, în vârstă de 72 de ani, a fost operat de o tumoare canceroasă în decembrie 2013.