Naţionala Moldovei a revenit în topul celor mai bune selecţionate din lume
Embed:
Naţionala Moldovei a revenit în topul celor mai bune selecţionate din lume. Echipa lui Ion Caras a urcat trei poziţii în clasamentul FIFA şi ocupă locul 99.
Adversarele Moldovei din preliminariile Campionatului European din 2016 sunt în top peste tricolori, cu excepţia naţionalei din Liechtenstein. Rusia ocupă locul 23, fiind cea mai bine clasată selecţionată din grupa Moldovei. Suedia ocupă poziţia 29-a, iar Austria este pe 40. Muntenegru este pe locul 49, iar Liechtenstein pe poziţia 167.
Campioana Mondială, Germania este lider în clasament. Selecţionata lui Joachim Low este urmată de Argentina şi Olanda. Următorul clasament FIFA va fi dat publicităţii pe 18 septembrie.