MONSTRU pe circuitul de curse. McLaren prezintă ultima imagine teaser cu viitorul P1 GTR (FOTO)
McLaren ne prezintă ultima imagine teaser cu viitorul P1 GTR înainte de debutul oficial programat pentru Concursul de Eleganță de la Pebble Beach din acest week-end, scrie Autostrada.md
După ce ne-a făcut cunoștință cu randarea versiunii de curse a hipercarului P1, oficialii McLaren ne prezintă și prima imagine reală cu viitorul model, despre care se zvonea că va debuta în 2015-2016, însă compania a decis să ni-l prezinte mult mai devreme.
Noua imagine teaser ne asigură că urmașul lui McLaren F1 GTR va fi unul absolut demențial, cu o sumedenie de elemente agresive, eleronul gigantic fiind printre cele mai veridice argumente ale acestei afirmații. Din randarea publicată cu ceva timp în urmă ne reamintim și de difuzorul cu o formă de care nu întâlnești nici pe un supercar de serie.
Despre partea din față putem spune mai puține, deoarece aceasta continuă să fie ascunsă de privirile curioșilor, dar putem fi siguri că aici își va face loc o bară de protecție cu prize de aerisire mai generoase, precum și un splitter mai lat.
Detalii oficiale nu există, dar mai mulți experți declară că unitatea de propulsie a lui McLaren P1 GTR, cu aproximativ 1 000 de cai putere, va fi ajutată și de modificările făcute la nivel de șasiu, suspensie, transmisie și altele, pentru a crește la maximum abilitățile hipercarului. Adevărat, pe străzile publice super-hipercarul nu va avea nici o permisiune să se afle, însă, pe orice circuit de curse va ajunge, modelul va fi un adevărat monstru.