Sărbătoare la casa-internat din oraşul Hânceşti. Ce cadouri au primit fetele
Embed:
Sărbătoare la casa-internat din oraşul Hânceşti. Mai mulţi motociclişti, cascadori, şi automobilişti le-au adus copiilor, care suferă de deficienţe mintale, jucării, haine şi alimente. Micuţii au avut parte şi de un concert susţinut de naistul Constantin Moscovici. La acţiunea de caritate, organizată de Asociația Cascadorilor din Moldova, s-au alăturat şi zeci de oameni de rând.
Motocicliştii şi automobiliştii au mers în coloană, care atingea aproape un kilometru, de la Chişinău până la Hânceşti:
"Am adus îmbrăcăminte, încălţăminte, produse alimentare, de toate. - Multe pachete s-au adunat? Foarte multe, nici nu vă pot spune câte exact."
"Am adus încălţăminte nouă, credem că le va fi de folos".
"Am adus jucării de acasă. Dacă tot nu ne jucăm cu ele, am decis să le dăruim copiilor, să se bucure."
Pe lângă ajutoare materiale, copiii au avut parte şi de un concert susţinut de naistul Constantin Moscovici, dar şi de clovni şi dansatori: "Eu am simţit foarte bine într-adevăr un public foarte primitor, copii nu mint, de aceea m-am simţit extraordinar de bine".
Iniţiatorul acţiunii spune că a fost surprins să vadă câţi oameni s-au alăturat evenimentului.
"Maşinile au fost încărcate la maximum cu diferite produse. Au fost aproape 30 de automobile şi aproximativ 50 de motociclete", a spus Ghenadie Gumenco,președintele Asociației Cascadorilor din Moldova.
"Faptul că avem astăzi atâţea oaspeţi este un lucru extraordinar de frumos şi cadourile clar că sunt un plus la toate cele cea au copii", a declarat Elizaveta Iacub, directorul Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale din Hânceşti.
La casa-internat din Hânceşti învaţă peste 300 de fete cu vârste între 4 şi 18 ani.