Experţii anunţă soluţiile pentru a evita secarea râurilor mici din Moldova
Râurile mici din ţara noastră râmân fără apă. Aproape jumătate dintre acestea au secat. Drept consecință, scurgerea apei în râurile Nistru şi Prut este sub normă. De cele mai multe ori, se întâmplă din cauza gestionării ineficiente a resursele acvatice.
Potrivit specialiștilor, râurile seacă din cauza lipsei precipitațiilor, temperaturilor ridicate, dar şi utilizării iraţionale a apei. Este vorba despre utilizarea apei la irigare, drenare sau în construirea barajelor și rezervoarelor pentru prevenirea inundațiilor.
"Activitatea gospodărească economică este prima care a dus la ceea că o bună parte din râuri, pe porţiuni întregi, seacă întregul an. Și doar atunci când plouă sau când se topeşte zăpada, apare apă. Noi nu avem acum un râu care să curgă anul întreg. Luncile râurilor, din cauza lipsei de apă, din cauza uscării lor, se transformă treptat în deşert", a declarat vicepreşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, Vladimir Garaba.
Cei mai afectați sunt afluenții râurilor. Acesta, de exemplu, este un afluent localizat în apropierea satului Tătărăști din raionul Strășeni. Câțiva ani în urmă, pe aici se scurgea apa în râul Bâc, acum a rămas doar o pajiște. Dacă nu vor fi întreprinse măsurile necesare, în următorii ani ar putea seca și afluenții râurilor Nistru și Prut
O altă cauză este construcția ilegală a unor lacuri de acumulare. Drept urmare, seacă fântânile și izvoarele, dispare fauna și flora acvatică, iar solul degradează.
"Multe baraje au fost făcute pe râul Bâc și de la asta scad toate pârâile și râpele. Va avea de suferit microclima. Din an în an e tot mai rău și mai rău", a spus un bărbat.
"Asta e foarte rău. Nici fântânile acum nu sunt curate, nu că râurile. Nu au grijă de ele, aruncă gunoi", zice o femeie.
Autorităţile spun că soluții pentru a opri acest fenomen sunt, doar că nu pot fi implementate din lipsă de bani.
"Trebuie de eliminat sursele de poluare din localități. Trebuie construite stații de epurare în toate localitățile, ca apa care se deversează să fie de o calitate mai bună. Trebuie de întreprins toate măsurile, ca să preîntâmpinăm bararea râurilor", a spus directorul agenției "Apele Moldovei", Veaceslav Vădicescu.
În Moldova sunt peste 3.500 de râuri mici.